header image
Targu Trotus
Contact
Informatii utile
Album foto
Mai multe despre...
Geografie
Istorie
Economie
Despre noi

Asezare geografica

Targu Trotus, avand coordonatele geografice de 26°41' longitudine estica si 46°15' latitudine nordica, este situat in partea central-vestica a Moldovei (sud-vestica a Moldovei din secolele XIV-XVII) pe cursul mijlociu al Trotusului, pe partea lui stanga. Comuna Targu Trotus este situata in zona de sud-est a judetului si s-a dezvoltat de-a lungul raului Trotus in depresiunea Trotusului.  Teritoriul comunei se intinde pe o suprafata de 3.210ha.

Limita nordica a localitatii Targu Trotus si imprejurimi, corespunde unei linii, care este situata la nord de culmile dealurilor Docman, Deasa, Straja, Saratura, Bercaru si Cocoara, ce o desparte de comuna Barsanesti. Limita estica este formata de cursul meandrat a paraului Caraclau, o linie ce intersecteaza lunca raului Trotus, dealul Furcii cu padurea Rusi, o delimiteaza de teritoriul actualului oras Onesti.

La sud dealul Tutei si Furcii, Mateeasa o desparte teritorial de comuna Pargaresti. Limita vestica o formeaza paraul Galeana, dealurile Arcaci si Deasa, ce o delimiteaza de actualul oras Targu Ocna.

Teritoriul localitatii Targu Trotus se incadreaza in zona colinar-depresionara a supcarpatilor Moldovei, relieful de depresiune subcarpatica, dealurile ce o inconjoara, climatul continental, raul Trotus, celelalte paraie care dreneaza localitatea, sunt favorabile vietii umane, fapt atestat de vechimea locuirii pe aceste meleaguri. Vatra localitatii Targu Trotus este situata pe terasa de 10-12 m altitudine a raului Trotus. 

 

Sate componente

Comuna Targu Trotus are in componenta sa trei localitati, Targu Trotus, Tuta si Viisoara, cu o populatie stabila de 5.483 locuitori la 31 decembrie 2006, din care 51,07% o reprezinta populatia de sex masculin si 48,93% o reprezinta populatia de sex feminin.

 

Cai de acces 

Comuna Targu Trotus se afla in aria de influenta a municipiului Onesti. Comuna este tranzitata de DN 12A chiar prin localitatea de resedinta Targu Trotus, ce face legatura intre Municipiul Onesti si orasele de pe valea Trotusului.

Relatia intre resedinta comunei si celelalte localitati este facilitata de prezenta drumurilor comunale nr. 128 ce face legatura cu localitatea Tuta si nr. 152 ce face legatura cu Viisoara.

Legaturile sunt rapide, localitatile fiind amplasate la distante mici. DC 128 faciliteaza legatura directa intre localitatea Tuta de municipiul Onesti si localitatea Paraul Boghii din comuna Pirgaresti.
DC 128 traverseaza albia raului Trotus si accede in DN 12A.

Relatii de interdependenta se realizeaza cu ambele orase, comuna apeland la serviciile sociale, financiare, notariale, judecatoresti, comert ale orasului. Totodata ofera forta de munca pentru unitatile economice din cele doua orase.
Prezenta C.F. electrificate Adjud - Onesti Ciceu permite o legatura rapida atat cu Ardealul cat si cu magistrala Bucuresti - Suceava.
Comuna este deservita de halta de la Viisoara.

 

Cultura

In comuna functioneaza in fiecare din cele 3 sate componente cate o gradinita si cate o scoala cu clase I-VIII. In fiecare din cele 3 sate functioneaza cate o Casa de Cultura. In satul Viisoara aceasta apartine colectivitatii de acolo iar in celelalte doua sate sunt private. In aceste Case de Cultura se organizeaza nunti, botezuri precum si adunari satesti.
La nivelul comunei in satul de resedinta Targu Trotus, functioneaza o biblioteca comunala cu un nr. de 6.322 volume. De asemenea in fiecare sat apartinator comunei in scoli functioneaza cate o biblioteca scolara. 

In comuna exista 4 biserici din care:
- In satul de centru Targu Trotus functioneaza 2 biserici: una romano-catolica, una ortodoxa;
- In satul Tuta: una romano catolica;
- In satul Viisoara: una ortodoxa;
Numarul de preoti carte deservesc bisericile sunt in numar de 6 cate unul la fiecare biserica cu exceptia celei romano-catolice de la Targu Trotus unde sunt 3, aceasta avand si gradul de manastire.

 

Economie

In comuna se regasesc 64 de agenti economici (cu un total de 630 de angajati), din care:

  • 33 - SRL
  • 24 - PF si AF
  • 1 - societate agricola
  • 1 - COOP
  • 5 agenti economici din industrie (o fabrica de prelucrare a laptelui, o fabrica de articole de imbracaminte din material textil, doua de prelucrare bruta a lemnului)

Agricultura se desfasoara pe o suprafata agricola de 2.799 hectare, din care 1.485 arabil. Comuna are un efectiv de animale de: 700 bovine, 1.300 porcine, 1.800 ovine si 15.000 pasari.

 
Cautare
Fotografii

Site realizat de AMA Expert